Cererea extremiștilor francezi: NU pentru România și Bulgaria

Cererea extremiștilor francezi: NU pentru România și Bulgaria
Publicat: 20/09/2013, 08:20
Actualizat: 29/07/2014, 21:42

Marine Le Pen, președintele formațiunii naționaliste franceze Frontul Național (FN), cere Guvernului Franței să se opună eliminării restricțiilor de călătorie pentru cetățenii români și bulgari, inclusiv aderării României și Bulgariei la Schengen, relatează AFP.

„Începând din ianuarie 2014, România și Bulgaria vor fi membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene. Fără a fi încă în Spațiul Schengen, circulația românilor și bulgarilor în UE, inclusiv a romilor, va fi mai facilă decât până acum”, afirmă Marine Le Pen într-un comunicat.

„Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, face multă agitație în problema romilor, dar refuză să înfrunte adevăratele probleme”, a spus Marine Le Pen, cerând Guvernului de la Paris să anunțe clar că se opune eliminării restricțiilor pentru cetățenii români și bulgari și aderării României și Bulgariei la Schengen.

În cursul dimineții, Manuel Valls reacționase primei forme a comunicatului publicat de Marine Le Pen, în care aceasta afirma că deja a fost luată decizia aderării României și Bulgariei la Schengen „de la 1 ianuarie 2014”. Ministrul francez de Interne declara că aderarea României și Bulgariei la Schengen „nu este pe ordinea de zi”, exprimând rezerve în legătură cu această posibilitate și catalogând-o pe Marine Le Pen drept „incompententă”.

„În prezent nu există o decizie în privința intrării României și Bulgariei în Spațiul Schengen și ca ministru de Interne, care participă la Consiliul miniștrilor de Interne din UE, sunt, evident, mai mult decât rezervat în legătură cu deschiderea, astăzi, a acestor frontiere, atât timp cât România și Bulgaria nu îndeplinesc anumite eforturi”, a spus el. „Nu este astăzi pe ordinea de zi și vă spun acest lucru foarte clar. Nu la 1 ianuarie, atât timp cât nu vor fi luate măsuri pentru garantarea securității celorlalte țări și celorlalți cetățeni”, a explicat Valls.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Consumul de alcool „până la leșin” poate duce la Alzheimer
×